miercuri, 19 mai 2010

Zi mohorata

Nu ma refer ca e o zi mohorata pentru ca afara sunt nori si sta sa ploua de vreo cateva zile. Imi plac zilele ploioase cu conditia sa nu fie insotite si de frig. Dar partea mohorata care ma insoteste de 2 zile este marea realitate, pe care o remarc doar atunci cand se intampla, ca suntem trecatori pe lumea asta. Cel mai tare ma sperie ca atunci cand mi se va intampla mie, ar putea sa ma gaseasca nepregatita si cu inca multe lucruri pe care ar trebui sa le fac. Persoana care s-a dus, si care mi-a trezit astfel de sentimente, n-ar putea sa-si mai reproseze nimic in sensul asta. Mai ales ca a fost o femeie in varsta care tot ce mai avea de facut era sa se bucure de zilele care-i mai ramasesera si atat.
Cand am fost ieri la priveghi, am ramas socata sa descopar ca toate camerele mortuare de langa cimitir erau pline. Nu era nici una libera. Nici nu-mi imaginam ca exista asa de multe astfel de camere, daramite ca sunt si ocupate. Initial m-am dus la prima pe care o stiam ca exista de pe vrenea lui Ceausescu. Oamenii care erau acolo la priveghi au fost extremi de draguti si amabili sa ma lamureasca, ca nu am nimerit la persoana potrivita si sa ma indrume spre alte 10 locuri unde as fi putut sa merg. Interesant de remarcat ca in ciuda marelui necaz care coboara pe capul lor, sunt oameni cu suflet care daca pot sa te ajute in vreun fel, nu sovaie s-o faca. In final am telefonat prietenei mele ca sa aflu unde trebuie sa ajung fiindca peregrinarea prin toate locurile pline cu oameni tristi imbracati in negru, combinata si cu ploaia care incepuse sa-si faca aparitia, era cam dezolanta.
Asa ca am luat o hotarare deosebit de inteleapta. Daca va fi sa ma duc de pe lumea asta, la mine la privegi as vrea sa se asculte muzica, sa se bea lichior de orice fel (fiindca bauturile mele preferate sunt cele dulci cu alcool), toti sa vina colorat imbracati, negrul fiind interzis cu desavarsire, si sa se spuna bancuri si glume. Adica dupa ce ca stau teapana si mi-e frig de mor, macar niste bancuri sa aud si eu...

8 comentarii:

Angela spunea...

hei drăguţo! moartea e prezentă în noi din momentul în care ne naştem, iar viaţa o folosim să ne obişnuim cu iminenţa ei :)

georgiana75 spunea...

Bravo bai Angelo! Pai noroc cu blogul Angelei ca altfel nu aflam ca ai si alt blog decat ala cu filme!! Sa nu zici nimic?? nţ nţ nţ...
În ce priveşte faza cu moartea.... brrr... şi eu zic tot ca tine: să-mi cânte Tom Jones (aia cu she-s the lady), lumea îmbrăcată pastelat şi mai e ceva: să fiu machiată şi rujată! Păi ce pisici? Doamnă până la moarte si după, nu??

georgiana spunea...

Pardon, trebuia: Bravo băi Anco! Îţi dai seama ce supărată am fost :))

minoki spunea...

Draga mea, cand vei fi acolo crezi ca vei mai sti cine vine si cu ce se imbraca? Crezi ca mai conteaza? Si eu as vrea sa ma incinereze. E mai ieftin(un pic). Dar te pui cu gura lumii?

Anca spunea...

angela :)) da, numai ca eu nu ma prea obisnuiesc cu iminenta ei :))
georgi, buna idee cu tom jones (o sa o trec in testament)
minoki draga, acuma as fi linistita sa stiu cum va fi atunci si ca lumea isi va aduce aminte de mine cu zambetul pe buze. (sunt de acord cu incinerarea sa stii, decat sa ma manance viermii :)) )

Angela spunea...

nu cred că mai are vreo importanţă ce se alege de trupul nostru după ce murim, daaaar şi eu vreau să fiu rujată, aranjată, dichisită şi dacă se poate, să dau indicaţii pînă şi din groapă!

Anca spunea...

=)), buna asta angela (of, tare pacat ca nu putem bantui pe nimeni, asa cum arata astia prin filme. m-as distra de minune, zau :)) )

Angela spunea...

la asta nu m-am gîndit, dar să ştii că ai numai idei bune!