vineri, 18 iunie 2010

Cineva acolo sus...

Cineva acolo sus chiar ma iubeste. Declaratia nu e retorica. Daca pana acum m-am indoit, azi am primit o confirmare. Confirmarea am primit-o insa brutal, ca si un pumn in plex sau de parca un pian ar fi cazut peste mine.
Azi am fost la plaja fiindca m-am hotarat ca trebuie sa profit de faptul ca o am sub nas. Eu de obicei nu intru in apa decat daca e linistita si clocotita, gen ciorba. Asa ca vazand valurile imense, am hotarat instant ca nu intru in apa, mai ales ca experienta imi spune ca daca sunt valuri apa e rece. Dupa o ora de stat la soare cu cartea Angelei in mana, ca mare pacat sa stau asa degeaba, am ajuns la povestirea cu a doua ei tabara la mare. Atata de frumos vorbea de mare ca mi-a facut o pofta teribila sa intru macar 5 minute in apa. Asa ca m-am ridicat si m-am indreptat spre apa unde valurile erau intradevar destul de mari, mai ales ca eu fac plaja intr-un mic golfulet unde nu este asa multa lume, in Constanta. Intru eu in apa, mirandu-ma cat e de calda si arunc o privire spre cei doi baieti ai mei, care nu erau la apa pana la genunchi cum li se spusese. Ii strig lui G cel mare ca vreau sa iasa amandoi din apa. Cand dau sa ma uit dupa A cel mic, descopar cu groaza pe care n-o doresc nimanui, ca se ineca sub ochii mei, la 5m distanta. Nu vreau sa dau detalii dar in final ne inecam amandoi din cauza curentului care ne tot impingea in larg si ajutorul mi-a venit de la cine nu ma asteptam. G cel mare a reusit sa ne scoata din valtoarea aceea, desi nici el nu inoata prea bine, dar probabil ca disperarea i-a dat mai multe puteri ca mie. Ma gandesc cu groaza ce s-ar fi putut intampla daca nu citeam povestea Angelei care m-a facut sa intru in apa.
Ulterior G mi-a povestit ca in momentele alea nu s-a gandit decat la stirile de la ora 5. Iar eu m-am gandit ca povara unei asemenea pierderi n-as putea sa duc. Iar A cel mic a inceput sa tipe furios ca de ce n-a observat nimeni ca el se ineaca.  Asta pana a primit o scatoalca cadou si o saptamana pedeapsa pentru ca nu a stat la apa mica cum i s-a spus.

9 comentarii:

klausen1976 spunea...

am patit acum cave ani o chestie asemanatoare .. Am intrat in mare dupa furtuna, a fost frumos, si la un moment dat am incercat sa ies ... M-am chinuit minute bune ... Am aflat ca salvamarii faceau pariuri daca mai ies ...
Am iesit ...

C.T spunea...

Ingerii ne pazesc tot timpul , trebuie sa avem incredere in ei .Disperarea si ateismul nu duc la nimic bun .Doamne Ajuta!

georgiana75 spunea...

Tout est bien qui fini bien...

gigi spunea...

Sie eu era sa ma innec cand aveam 4 ani..tot in Constanta , tin minte si acum cum a fost

Claudia spunea...

klausen, daca n-as fi trait pe propria piele as fi crezut ca glumesti. si pe plaja unde eram eu era un salvamar, numai el stie ce facea in momentul ala. sa ne fie invatare de minte sa nu mai lasam garda jos altadata.

C T, multumesc de incurajare. vad si eu acuma...

georgi, ai dreptate. dar urata lectie... te pup

florin, imi pare tare rau oentru tine. ma intreb cum reactionezi acum cand dai de mare.

angela tocilă spunea...

Învăţaţi să înotaţi!

Claudia spunea...

fata, bun sfat :)) stim noi sa inotam dar se pare ca in situatii de criza nu facem fata stresului. am uitat si cum ma cheama atunci...

gigi spunea...

Ma bucur :) Anul urmator am invatat sa inot ...Acum sunt profesionist ...toate lucrurile de care mi-a fost fica le-am repetat pana au disparut

Claudia spunea...

florin, problema este ca eu de una singura nu ma innecam. am mai fost eu in situatii din astea si m-am descurcat. dar nu ma pricep sa salvez pe nimeni observ. asta ar cam trebui sa invat.