miercuri, 19 ianuarie 2011

Paranoia?

Ma plimbam linistita in bazarul de la rusi. Mai erau vreo 20 de minute pana sa-l iau pe A cel mic de la scoala si, din experienta, stiam ca oricum va intarzia pana sa iasa in fata scolii. Vazusem niste becuri economice imense de diverse culori si eram hotarata sa-mi iau cateva. Cine a inventat becurile alea albe, e precis maniaco-depresiv.
Pe cand discutam cu vanzatoarea, cerand detalii de amperaj, pret etc, suna telefonul.
Aici fac o paranteza si trebuie sa specific ca de vreo 2 ani urasc si telefoanele. Cred ca inventie mai torturanta decat telefoanele mobile nu poate sa fie. Mai ales ca de cele mai multe ori, numai vesti bune nu dau. Sunt la fel de oribile cum erau telegramele pe vremea lui Ceasca.
Asa... deci suna telefonul si o voce ingrozitor de rece ma intreaba:
-Ce faci!
Inghit in sec, gandindu-ma "a venit garda".
-Bine, raspund eu cat mai neutru cu putinta. Sunt la rusi si vreau sa cumpar becuri din alea economice galbene.
-Vino imediat acasa, ma anunta vocea de gheata si ... inchide.
Acasa? Ce-oi mai fi facut? ma intreb disperata. Nu de alta dar mi se intampla sa mai uit aragazul aprins sau usa de la intrare deschisa... Stiu ca nu e bine dar ma chinui cu greu sa ma corectez totusi.
Ma hotarasc sa-l sun pe R the Hulk, caci el era, ca sa-i explic ca trebuie sa-l iau pe A cel mic si n-am cum sa vin imediat.
-Trebuie sa-l iau pe Andrei de la scoala, explic eu amarata.
-Ia-l pe Andrei si vino imediat acasa, racneste el la mine si ... inchide.
Nu prea mai tin foarte bine minte cum am ajuns la masina. Stiu doar ca tremuram ca varga si ma rugam la toti sfintii sa nu cumva sa fac vreun accident pana ajung acasa in siguranta.
Am mers pana la scoala ingrozitor de incet fata de cum sofez eu de obicei, Dar eram oricum prea obsedata sa nu ma tamponez de cineva, tinand cont ca nu ma prea puteam concentra la drum. Rotitele din cap mi se invarteau incercand sa descoper ce traznaie mai facusem.
Clar... am uitat aragazul aprins si probabil o fi batut vantul cumva si au luat foc jaluzelele. Sincer, nu-mi prea pasa de ele, nu costasera o avere si focul nu avea cum sa se extinda din bucatarie in apartament, pentru simplu fapt ca in afara de jaluzele, nu prea avea ce sa mai arda acolo. Aragazul e cumva la geam si flacarile n-au cum sa se propage chiar asa de cativa metri, tinand cont ca dulapuri suspendate nu am si nici covoare pe jos. Ma gandeam la bietul R cum se chinuie el de unul singur sa stinga focul pana vin pompierii...
Sau posibil sa fi uitat usa deschisa. Nu-mi aduc aminte sa o fi lasat deschisa niciodata, dar e un inceput in toate. Partea rea este ca hotii n-ar putea sa fure nimica. Poate doar televizorul, desi mi se pare idiotenie curata sa cari ditamai hardughia de televizor, ziua in amiaza mare, de la etajul 3. Dar n-are decat sa-l fure! Bine ca baietii nu erau acasa ca sa le faca hotii cine stie ce. R asta care e asa de rau de paguba!
Probabil m-am inundat... Se mai intampla sa cedeze cate un furtun din ala flexibil de sub chiuveta. Precis R strange apa de pe jos cu prosoapele mele de baie. Of, o sa trebuiasca sa le arunc... si-mi placeau asa de tare.
Dar numai ce-i vad figura amarata si trista de parca sfarsitul lumii e aproape si ma apuca plansul.
Intre timp il luasem pe A cel mic, care presimtind ca ceva e in neregula, tacuse linistit, lucru neobisnuit la el.
Ma hotarasc sa parchez in fata blocului ca sa ajung mai repede. Ma uit de departe si nu vad in fata scarii nici o masina de politie sau pompieri. Dar eu cum am ferestrele in partea cealalta a blocului, nu am garantia ca totusi nu am dat foc la casa.
Intru tremurand ca varga in scara, sperand sa nu dau peste vreun vecin care sa se uite cu ochi acuzatori la mine, reprosandu-mi ca mi-a explodat butelia si am distrus tot blocul.
Pe scara... totul era uscat. Cu nasu-n vant adulmec aerul... nu miroase a fum.
Ajung in fata usii si ma uit bine sa vad daca sunt urme de fortare. Usa arata bine. Mi se pare chiar foarte frumoasa, ce drag imi e de ea. Apas cu grija clanta si usa e inchisa. Asta ma cam uimeste pentru ca R nu inchide usa cand vine acasa si in nici un caz nu ar inchide-o in cazul unei tragedii. Scot cheia si nimeresc cu greu sa deschid. Intram in casa si observ ca pe jos nu e ud si nici nu miroase a umezeala. Ma duc in bucatarie si vad ca jaluzelele sunt intacte, aragazul nu e aprins si nici nu miroase a ars. Incaltata, imbracata cu geanta si sacosa in brate, ma asez pe marginea canapelei si ma gandesc. Sunt sfarsita de oboseala de parca am tras la jug. Ma intreb daca nu cumva R a facut vreun accident cu masina. O fi calcat, Doamne Fereste, pe cineva. Stau si-mi imaginez cum o sa-l vizitez la inchisoare si-mi vine sa plang.
Deodata, usa de la intrare se deschide brusc si R isi face aparitia. Rade vesel la mine si zice:
-Hei, mergem la Furnica?
Ma uit aiurita la el. La Furnica sta mama mea.
-Dar ce s-a inatmplat de vroiai sa vin repede?
-A... nu gaseam telecomanda, face el. Dar am gasit-o!
Ma uit la el, simtind cum mi se scurge toata vlaga din mine. Daca as avea destula forta in momentul ala poate i-as da cu o bata de baseball in cap. Ma ridic in picioare, ma uit de jur imprejur si-i spun:
-Hai sa mergem.

14 comentarii:

minoki spunea...

Dar nu inteleg de ce te-a chemat omul acasa cand te putea intreba la telefon de telecomanda?Nu e pacat de benzina consumata pana acasa? ca altfel va intalneati la Furnica. Oricum, draga mea eu tin cu tine.

EllA spunea...

Cu siguranta era o urgenta. Este foarte dureros sa nu gasesti o telecomanda.....trebuie sa te tarai si sa te chinui sa butonezi ca sa ajungi la un post care iti place, dupa care, surpriza......intra publicitate...........offff.....iar tarait, iar butonat s.a.m.d. Trebuie sa-l intelegi pe R, chiar daca el face drumul dintr-un pas.....si, apoi, tu esti de vina ca nu o agati intr-un cui, sa o vada omu'! :))

iulian berzuc spunea...

Da, buna ideea cu cuiul. O sa-mi agat si eu telecomenzile in cui pentru ca nisiodata nu le gasesc.
http://iulianberzuc.blogspot.com/

Anca spunea...

minoki fata, ro este groaznic de dramatic cand vrea neaparat sa gaseasca ceva si nu reuseste. e un leu foarte plin de nerabdare. iti multumesc din suflet pentru incurajari. ar fi trebuit intradevar sa plec direct la furnica, nu sa ma duc acasa :))

ella.... hei lume noua :)) fata, daca nu-l intelegeam cred ca eram dupa zabrele demult :))


iulian, bine ai venit! eh, bun si un magnet din ala mare ca doar nu crezi ca doar telecomenzi nu gasim :))

minoki spunea...

Da' nu mai vii?
O singura postare si gata? Iar ne-ai parasit?

minoki spunea...

Anca, fata, nu ne baga si tu in bolae! iesi afara!

Anca spunea...

minoki fata, poti sa te faci ghicitoare :)) suntem bolnavi, vai de capu' nostru. las ca nu ma las eu asa cu una cu doua. te pup :)

georgiana75 spunea...

Bai Ancuta, m-ai facut si pe mine sa stau cu sufletul la gura! mama ei de telecomanda!! :))
te pup şi sper că nu dispari iar...

Mariean Viorel spunea...

1 Nu a spus nimeni ca era vorba de telecomanda televizorului , sigur era ceva mai important ;
2 Sa te feresti de leii care au rabdare ;
3 Degeaba cu bata ,trebuie ceva mai rafinat - sau nu vrei si la televizor ?

Anca spunea...

georgi fata, mai dispar si eu din cand in cand ca de-aia avem buton la calculator. oricum, daca ar fi dupa mine as sta zi si noapte. si eu te pup. vin eu in vizita....

viorel, zau ca nu cunosc nici un leu rabdator. nici chiar tu :))) cred ca te prefaci doar :))
oricum, este chiar vorba de telecomanda unui televizor. trebuia dus televizorul in vizita de curtoazie, eu am inteles, dar nu ardea nicaieri...
astept sugestii pentru ceva mai rafinat ;)

Mariean Viorel spunea...

zahar in exces ,remeron , nitrazepam , dupa care il chinui cu o lama de ras ceva mai tocita . se moare prin iritare .

Mariean Viorel spunea...

asa merge ?

Anca spunea...

viorel, cred ca la reteta ta imi trebuie si o pila grasa la farmacie. si oricum nitrazepamul l-as opri pentru mine :))

Mariean Viorel spunea...

waaaw !