Love car

Ieri am fost la tara la mama mea. Din cauza ca masina mea avea rovigneta am plecat cu ea. Eu si cu R the hulk avem o intelegere (cu care eu nu sunt de acord dar oricum nu conteaza pentru ca la mine in casa canta cocosul): eu nu voi sta niciodata la volan atat timp cat este el in masina. Asta pentru ca odata, cand eu eram la volan si el in dreapta mea, nu s-a putut abtine sa nu declare cu naduf  "de fiecare data cand bagi in viteza parca imi smulgi carnea de pe mine". M-am urcat destul de imbufnata pe "locul mortului", pentru ca nu-mi place sa-mi conduca el masina. Din cauza greutatii lui impresionante, masina se ingreuneaza foarte tare si trebuie mers cu ea foarte delicat. N-am zis nimica si, dupa ce am oprit la un hypermarket, ca sa luam si cele necesare gratarului, cand l-am vazut ca apare cu inghetata mea favorita, l-am iertat cu desavarsire... pe moment.

(Eu iubesc o singura inghetata, pe celelalte le urasc de moarte. Acum 22 de ani mancam si lapte cu zahar vanilat bagat la congelator, pe post de inghetata. Dupa revolutie am devenit sclifosita.)

Asaa.... Pe tot parcursul drumului R the hulk nu se mai oprea din alintari : "frumoasa mea", "draguta de ea",  "ce dor mi-a fost de tine", "ce ma bucur sa te conduc din nou". Alintarile erau adresate masinii desigur. Cand a remarcat privirea mea (nu de alta dar nu-mi place sa-mi guguleasca altul masina, ca se invata prost si dupa aia nu ma mai asculta) mi-a explicat ca intre el si masina s-a creat o legatura afectiva, reciproca si supertrainica inca de cand a adus-o de la Focsani. Mi-am adus aminte ca in doi ani de cand o conduc am alintat-o o singura data  cand i-am spus "hai draguto, mergi ca vantul si sa nu ma bagi in sant". Asta acum doua saptamani.

Acum 22 de ani n-as fi crezut ca voi avea vreodata masina mea personala. Nu ca nu mi-as fi dorit. Dar nu credeam ca voi reusi sa iau carnetul de sofer. Pe vremea aceea singura masina disponibila pe piata era Dacia si era in serie super limitata, de nu ajungeai sa achizitionezi asa ceva decat dupa ani de zile. Carnetul nu avea voie sa-l ia decat cine avea masina.

Probabil ca asta este motivul pentru care ajungi sa te atasezi de un lucru, de parca ar avea viata. Sa ajungi  chiar sa ai conversatii imaginare cu el si chiar sa-ti imaginezi ca afectiunea este reciproca...